16 Minute
VILNIUS, LITHUANIA – În sălile istorice ale Facultății de Fizică a Universității din Vilnius a avut loc astăzi o discuție esențială care ar putea modela viitorul sectorului de life sciences din regiunea baltică și Europa Centrală. În cadrul LITHUANIA - POLAND LIFE SCIENCE & BIOTECH ECOSYSTEMS SUMMIT, organizat de LithuaniaBIO, lideri din industrie s-au reunit pentru a aborda o întrebare presantă: În ce fel poate colaborarea transfrontalieră să accelereze ieșirea startup-urilor biotech pe piețele globale?
Evenimentul, intitulat „Building a Transnational Bio-Ecosystem: From Research to Biomanufacturing”, a adus laolaltă un panel divers de experți, de la investitori de tip venture capital și coordonatori ai agențiilor guvernamentale, până la fondatori deep-tech și cercetători științifici.
Echipa noastră media a fost prezentă pentru a oferi un raport complet și detaliat al primului panel, moderat de Simona Šimulytė, CEO al LithuaniaBIO. Discuția a eliminat jargonul corporatist obișnuit, scoțând la iveală provocările reale legate de reglementările europene, „gap-ul de ambiție” al fondatorilor locali și o propunere radicală de a uni ecosistemele celor două țări într-o entitate comună capabilă să concureze cu SUA și Asia.
The Panelists
Simona Šimulytė (Moderator): CEO, LithuaniaBIO.
Andrius Milinavičius: General Partner la BSV Ventures (Baltic Sandbox Ventures).
Karolina Trakšelytė-Rupšienė: Coordonator BioTech Lab la Innovation Agency Lithuania.
Tomasz Mierzwa: Fondator & CEO la MYCO Renew (Polonia).
Arūnas Stirkė: Cercetător șef & Șeful Laboratorului Bioelectric la Center for Physical Sciences and Technology (FTMC).
Part I: The fundamental Conflict – "Fail Fast" vs. “Survive Long”
Discuția a început cu o verificare a realității în ceea ce privește natura industriei. Moderatoarea Simona Šimulytė a pus în lumină contrastul puternic dintre ethosul tradițional al startup-urilor și realitatea din domeniul științelor vieții.
"Când vorbim despre startup-uri în general... suntem obișnuiți cu «fail fast, fail faster»... repari în câteva luni," a remarcat Šimulytė. "Dar când vorbim despre sectorul nostru — biotehnologie și științele vieții — nu este un traseu atât de rapid. Avem nevoie de mai mult timp, nu doar pentru a testa modelul de business."
Aceasta conturează tensiunea principală a summit-ului: cum susții companii care au nevoie de ani de cercetare și dezvoltare și de milioane de capital înainte de a genera primul euro de venit, în special într-o regiune care dorește repede povești de succes tip „unicorni”?
The "MBA" for Scientists
Andrius Milinavičius de la BSV Ventures a oferit o perspectivă sinceră asupra intersecției dintre știința dură și capitalul de risc. El a subliniat că fondurile VC în zona deep-tech nu pot fi doar investitori pasivi; trebuie să devină educatori activi.
Milinavičius a descris procesul de incubare al fondului nu doar ca suport financiar, ci ca un „MBA accelerat” pentru cercetători. „Înțelegem că modul de lucru al oamenilor de știință este complet diferit de ceea ce se estimează pentru un startup,” a explicat el. „Suntem obișnuiți să vedem oameni care construiesc aplicații... trei tipi cu laptopuri care aleargă. Ei sunt foarte buni la explicat ce fac... promit ce se va întâmpla.”
În schimb, fondatorii biotech „stăpânesc laboratorul”, dar adesea le lipsește antrenamentul de business. Milinavičius a argumentat că scopul nu este să transformi omul de știință într-un vânzător, ci să-l faci suficient de curios și deschis încât să găsească un cofondator orientat spre afaceri.
Gap-ul de ambiție Într-un moment de sinceritate brută, Milinavičius a identificat un obstacol cultural care afectează regiunea:
"Astăzi ne uităm la proiecte ca să devină companii de miliarde... [dar] cel puțin în regiunea noastră, în majoritatea cazurilor, cred cu tărie că echipelor le lipsește ambiția. Este prea puțin."
Acest „gap de ambiție” sugerează că, deși rezultatele științifice din Lituania și Polonia sunt la nivel mondial, viziunea comercială rămâne adesea prea locală sau prea conservatoare. Pe termen lung, acest lucru limitează potențialul de scalare internațională, reducând atracția pentru investitori interesați de oportunități de tip unicorn în biotech și deep tech.
Part II: The Regulatory Nightmare – “Why Do We Punish Innovators?”
Unul dintre segmentele cele mai ample ale panelului a fost dedicat mediului reglementator al Uniunii Europene, descris în termeni variabili ca "vechi", "pedepsitor" și un "obstacol" pentru inovație.
Karolina Trakšelytė-Rupšienė, reprezentând Innovation Agency Lithuania, a detaliat „Capcana scale-up-ului”. Ea a observat că, deși Lituania și Polonia generează anual un număr respectabil de startup-uri, companiile rămân frecvent blocate în etapa de scale-up. Unul dintre vinovați majori? Cadrele rigide ale Uniunii Europene.
The High Cost of “Novel Foods”
Trakšelytė-Rupšienė a oferit un studiu de caz sobru privind reglementarea Novel Foods — un sector esențial pentru biotehnologia sustenabilă. „Dacă dezvolți un produs alimentar nou, trebuie să depui un dosar la Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA),” a explicat ea. „Acest proces durează de la nouă luni până la trei ani, iar pentru o companie costurile pot ajunge până la jumătate de milion de euro."
Pentru un startup în stadiu incipient, o factură de 500.000 € și așteptarea de trei ani reprezintă adesea o condamnare la eșec. Pe lângă costul direct, aceste proceduri ridică bariere de intrare pe piețele de consum și întârzie monetizarea tehnologiilor inovatoare, cu impact asupra investițiilor în cercetare aplicată și dezvoltare de produse.
The Solution: Pan-European Sandboxes
Trakšelytė-Rupšienė a pledat pentru implementarea Regulatory Sandboxes. Acestea sunt medii controlate în care inovatorii pot testa produse sub supravegherea regulatorilor, fără riscul imediat al penalităților pentru neconformitate totală. „Inovațiile sunt noi, dar reglementările sunt vechi,” a subliniat ea, accentuând că scopul nu este eliminarea standardelor de siguranță (în care consumatorii au încredere), ci crearea unui dialog constructiv. „De multe ori vedem [regulatorii] ca pe cei care îi opresc pe inovatori... este foarte important să aducem ambele părți în aceeași încăpere.”
Contraargumentul VC: „Încetați să jucați jocul” Milinavičius a adoptat o poziție mai agresivă, punând sub semnul întrebării de ce ecosistemul acceptă participarea într-un sistem defect.
"De ce pedepsim atât de mult? De ce îi forțăm să joace acest joc legislativ? De ce vrem să scaleze în Europa când există 27 de seturi diferite de reguli și 27 de limbi?"
El a semnalat o tendință periculoasă: startup-urile „pretind” că activează în industrii ne-reglementate sau își simplifică tehnologia pentru a supraviețui rundelor inițiale de finanțare, sau „piratează” sistemul înregistrând produse ca veterinare în loc de produse pentru sănătatea umană. Aceste tactici pot crea efecte negative pe termen lung, subminând încrederea pieței și complicând ulterior pivotarea către segmente reglementate.
Part III: The Founder's Reality – A Tale of Two Continents
Poate cea mai convingătoare dovadă a inadecvării sistemului european a venit din partea Tomasz Mierzwa, CEO al MYCO Renew. El a împărtășit un exemplu personal de eșec anterior care a scos în evidență prăpastia culturală dintre investitorii europeni și cei americani.
The Microlens Tragedy
Mierzwa a povestit despre o inițiativă în care echipa sa a dezvoltat o tehnologie pentru a produce microlentile de 20 de ori mai mici decât competitorul elvețian de top (200 microni vs. 10 microni). „Am prezentat această tehnologie... și ni s-a spus că avem un avantaj de 10-15 ani,” și-a amintit el.
Cu toate acestea, în pofida superiorității tehnologice, compania a eșuat. De ce? Pentru că investitorii polonezi și europeni solicitau venituri imediate. „Fondul nostru a cerut: 'Arată-ne că vom primi 1 milion de euro... și începe să vinzi produsul.' A fost imposibil,” a spus Mierzwa. „A trebuit să închidem compania. Dacă am fi fost în Statele Unite, probabil am fi fost milionari acum."
El a comparat această situație cu ecosistemul Deep Tech din SUA, unde investitorii sunt obișnuiți cu orizonturi de R&D de 5-10 ani și nu așteaptă venituri imediate. Această diferență structurală explică de ce multe inovații europene ajung să fie cumpărate de companii americane sau dezvoltate mai departe în afara regiunii de origine.
The Need for "Bootcamps" over “Tourism”
Mierzwa a criticat, de asemenea, modul în care suportul guvernamental este structurat în multe programe. El a lăudat un program al Primăriei Varșoviei care a trimis echipa sa la Web Summit, unde au fost singura soluție biotech într-un mediu dominat de companii AI, obținând expunere semnificativă.
El a susținut că cel mai eficient sprijin nu constă în granturi complexe, ci în finanțarea simplă a călătoriilor și cazării pentru a plasa startup-urile în fața clienților din SUA, Germania sau Asia. „Startup-urile nu își permit să meargă într-o altă țară... lucruri simple precum costurile de transport și cazare,” a subliniat el. A menționat un program germano-coreean care finanțează startup-urile pentru a locui luni de zile în piața țintă ca model de urmat.
Risc de „turism de startup” Milinavičius a exprimat o rezervă privind riscul de a transforma astfel de programe în „turism de startup”. „Mi-e foarte teamă că se va transforma într-o agenție de turism pentru oameni plictisiți... avem internet, putem să vorbim online,” a argumentat VC-ul. Totuși, Mierzwa a apărat importanța prezenței fizice, afirmând că pentru Deep Tech „vizitarea și deschiderea unei subsidiare” și satisfacerea cerințelor specifice ale clienților nu pot fi realizate eficient prin Zoom.
Part IV: Science & Infrastructure – The "Hidden" Resources
Arūnas Stirkė, vorbind în numele comunității de cercetare științifică, a pus în evidență o ineficiență majoră: duplicația infrastructurii.
„Dacă am avea o moleculă în laboratorul nostru pe care o putem procesa la scară milimetrică... ce facem pentru o producție farmaceutică mai mare?” a întrebat Stirkė. El a remarcat că, de multe ori, echipamentele necesare pentru upscaling se află într-un institut vecin sau într-o altă țară, dar nimeni nu este conștient de această resursă disponibilă.
The “Map of Competencies”
Stirkė și panelul au convenit asupra necesității urgente a unei Base de date unificate a competențelor și infrastructurii. „Sună puțin ridicol că discutăm asta în era informației,” a observat Šimulytė, dar realitatea este că cercetătorii din Vilnius adesea nu știu ce echipamente stau neutilizate la Varșovia. „Concurează pentru că nu știm,” a adăugat Stirkė.
Planul de acțiune:
Open Access Infrastructure: Crearea unui sistem partajat prin care un startup lituanian poate folosi un bioreactor polonez fără a cumpăra unul nou. Această abordare maximizează utilizarea resurselor, reduce costurile de capital și scurtează traseul către validarea la scară pilot.
Challenge Database: O platformă unde cercetătorii postează provocările pe care încearcă să le rezolve, permițând altora care au soluții sau experiență similară să se conecteze și să colaboreze. Acest registru ar facilita transferul de cunoștințe, parteneriatele interinstituționale și reducerea duplicării eforturilor în cercetare și dezvoltare.
Part V: The Radical Proposal – Acting as “One Country”
Pe măsură ce panelul a migrat spre soluții practice, discuția s-a concentrat pe relația politică și structurală dintre Lituania și Polonia.
Andrius Milinavičius a propus cea mai radicală idee a zilei: Resuscitarea Commonwealth-ului (digital).
"E simplu. Putem consulta cărțile de istorie. Ar trebui să formăm din nou o țară unificată... Acceptăm că dacă [un produs] este sigur în Polonia, este sigur și în Lituania."
Acest concept de recunoaștere reciprocă este esențial. În prezent, certificarea în Polonia nu oferă automat acces pe piața lituaniană (și invers) fără obstacole birocratice suplimentare. Panelul a pledat pentru un „Fast Track” specializat între cele două țări, care să reducă timpul de certificare și costurile asociate, stimulând astfel scale-up-ul transfrontalier.
Exemplul „Modelului Nordic” Milinavičius a menționat un proiect care implică Norvegia, Suedia, Finlanda și Danemarca. „Dacă obții o licență într-o țară, este acceptată instantaneu peste tot,” a notat el. Panelul a solicitat ca Lituania și Polonia să adopte acest model imediat, în loc să aștepte armonizarea totală la nivelul Bruxelles-ului, care poate dura ani sau chiar decenii.
Competiția globală Tema recurentă a fost că Lituania și Polonia sunt prea mici pentru a se concura reciproc. „Nu ar trebui să concurăm. Am putea coopera,” a spus Mierzwa. „De ce ne luptăm cu Statele Unite? Pentru că avem soluții separate pentru fiecare țară.” Milinavičius a adăugat: „Ne jucăm cu băieții mari... băieții mari au buzunare foarte adânci. De aceea, dacă combinăm capitalul, putem concura.” Această concluzie subliniază importanța consolidării capitalului de risc regional, a rețelelor de angel investors și a fondurilor public-private dedicate biotehnologiei și life sciences.
Part VI: Key Takeaways and Future Roadmap
Panelul s-a încheiat cu apeluri clare la acțiune pentru părțile interesate din ecosistem.
For Startups:
Alege investitorul potrivit: Nu prezenta soluții Deep Tech către VC-uri generaliste. Acestea nu vor înțelege orizontul de timp și nevoile de capital. Caută fonduri specializate în Deep Tech și biotehnologie, care oferă mentorat tehnic și suport la nivel de strategie comercială.
Pregătește-ți temeinic planul: Înainte de a cere granturi pentru mobilitate, cercetează piața. Ști exact cu cine vrei să te întâlnești și ce obiective urmărești. Un plan clar crește șansele de a obține rezultate concrete în deplasări și pitch-uri internaționale.
Fii ambițios: Nu mai construi pentru piața locală. Gândește global — vizează oportunități de miliarde de dolari și modele de afaceri scalabile la nivel internațional, inclusiv strategii de proprietate intelectuală și parteneriate industriale.
For Government & Regulators:
Creează "Fast Track": Semnează un tratat prin care certificarea în Lituania să echivaleze cu certificarea în Polonia. Un mecanism bilateral rapid ar accelera accesul la piață și ar reduce costurile administrative pentru scale-up-urile transfrontaliere.
Finanțează "Boots on the Ground": Sprijină costurile de călătorie și cazare pentru startup-uri care trebuie să fie fizic prezente pe piețele țintă (SUA, Asia), în loc să finanțeze exclusiv R&D intern. Prezența locală poate deschide contracte comerciale și parteneriate strategice.
Stabilește Sandboxes: Reduce riscul reglementator pentru Novel Foods și dispozitive medicale prin medii controlate de testare, colaborare între reglementatori și inovatori și proceduri accelerate de evaluare a riscului.
For the Ecosystem:
Database Unificată: Cartografiază întreaga infrastructură de R&D pentru a evita cheltuieli redundante pe echipamente duplicate. Un registru central ajută la optimizarea investițiilor publice și private în infrastructura științifică.
Erasmus pentru antreprenori: Utilizează programe UE existente pentru schimburi de talent între Varșovia și Vilnius pe perioade de 6 luni, facilitând transferul de cunoștințe, mentorat inter-cultural și accelerarea proiectelor comune.
Conclusion: Time to Act
Sentimentul la Facultatea de Fizică din Vilnius a fost clar: timpul discuțiilor s-a terminat. Odată cu avansul rapid al inteligenței artificiale și cu plasamentele masive de capital în SUA și Asia, Europa — și în special regiunea Centrală/Est Europeană — nu își poate permite să piardă timp cu birocrația nealiniată la nevoile inovatorilor.
După cum a concluzionat moderatoarea Simona Šimulytė, acceptarea provocării de a „deveni un singur ecosistem” este singura cale viabilă înainte. „Avem atât de multe de făcut... trebuie doar să inițiem, să devenim un ecosistem... să ne unim și să combinăm resursele.” Implementarea unor măsuri concrete—de la sandboxes reglementare și baze de date comune la acorduri de recunoaștere reciprocă și finanțare pentru prezență internațională—poate transforma potențialul științific regional într-un avantaj competitiv global.
 |  |  |  |
Sursa: smarti
Lasă un Comentariu